Un astrofizician al NASA crede că descoperirea apei pe Marte e anecdotică
Descoperirea apei în stare lichidă pe Marte, anunțată de NASA la sfârșitul lunii trecute, a fost „o surpriză” dar și „aproape anecdotică”, conform declarațiilor unui astrofizician francez responsabil de camera roverului robotizat Curiosity, aflat la suprafața Planetei Roșii.
„Descoperirea apei lichide pe Marte a fost o surpriză pentru că am făcut niște calcule termodinamice și am crezut că nu o putem găsi în această stare. Însă este aproape anecdotică pentru că această descoperire nu ne schimbă deloc modul de abordare”, a explicat Sylvestre Maurice, cu ocazia participării la o prezentare a ultimului film semnat de Ridley Scott, „The Martian”, la Toulouse.
„Eu nu știu niciun loc de pe Pământ unde să fie apă și să nu existe și viață. Însă, nu putem spune că există viață pentru că există apă. Apa este o condiție necesară dar nu și suficientă pentru existența vieții” , a adăugat el.
Pentru oamenii de știință existența apei pe Marte este de mult timp o evidență, în special în ceea ce privește perioada de tinerețe a acestei planete, în primii 1 — 1,5 miliarde de ani. Însă după aceea apa a dispărut de la sol, chiar dacă au rămas, conform lui Maurice, urme infime de umezeală în rarefiata atmosferă marțiană, scriu cei de la Agerpres.
„Am o zicală. Natura are mult mai multă imaginație decât avem noi. Iar prin prezența percloratului, putem avea apă lichidă chiar și la temperaturi de—50 de grade Celsius”, a mai susținut astrofizicianul francez, reamintind însă că nu a fost descoperită direct apă în stare lichidă, ci urmele pe care scurgerea sa le lasă pe pantele Planetei Roșii. „Am văzut cum apar primăvara urme care dispar toamna”, adăugat el.
Întrebarea care se pune acum, conform omului de știință francez, este de a înțelege de unde provine această apă. „Probabil că provine din subsol”, a estimat el, fără a exclude însă complet posibilitatea de a proveni din atmosferă.
La sfârșitul lunii septembrie, NASA a anunțat că dungile de culoare închisă care apar, din loc în loc, pe pantele diferitelor formațiuni de relief de pe Marte sunt urmele lăsate de cursuri sezoniere de apă sărată, soluție apoasă saturată în sare.
Agenția Spațială americană a precizat că au fost identificate în aceste urme săruri minerale „hidratate”, care necesită apă pentru a se forma. „Aceste rezultate susțin ferm ipoteza că aceste linii conțin apă în stare lichidă în timpul sezoanelor calde de pe Marte și aceasta în zilele noastre”, conform studiului publicat de NASA.
Astrofizicienii au emis de multă vreme ipoteza că aceste urme care apar sezonier pot fi formate de curgeri de apă sărată pe planeta roșie. Liniile, care pot avea câteva sute de metri lungime și cinci metri lățime, apar pe pante de pe Marte în timpul sezoanelor calde, se lungesc și apoi dispar când temperaturile scad. Oamenii de știință anunțaseră în luna aprilie că pe suprafața planetei Marte se găseau și perclorați de calciu. Percloratul, tip de sare identic cu cel menționat astăzi, este foarte absorbant și coboară punctul de înghețare a apei, astfel încât aceasta rămâne lichidă la temperaturi mai reci.